Articole

 

Mama epuizata

 

"Incet, incet, imi piere tot cheful: sa vorbesc, sa ma misc, sa ma ocup de sotul meu, de copiii mei, de casa mea….Cel mai greu imi este sa incep ziua. Ma trezesc deja inghitita de angoasa. Nu mai am forta de a merge mai departe. Nu mai vreau aceste constrangeri orare, acest zgomot, aceste confruntari, aceste gesturi repetate de sute de ori. Nu mai vreau nici sa-mi vad copiii. Nu mai vreau sa dau nimic: nici timp, nici cuvinte. Vreau sa fiu singura, in liniste… »

Marturia sincera, curajoasa, onesta a unei mame (Stephanie Allenou), si a parcursului ei de la fericire la epuizare. O mama care ne poveste despre izolarea sa, despre sentimentele sale de inadecvare, de rusine, de culpabilitate, despre dubiile ei, intrebarile si temerile sale, despre momentele de pierdere a controlului, despre violenta resimtita in contactul zilnic cu copiii sai, despre viata sa cotidiana, devenita insuportabila. O mama care dorea sa faca totul pentru copiii sai, sa raspunda mereu cat mai repede nevoilor acestora, uitandu-se pe sine pana la abandon, pana la pierderea identitatii de sine.

Cu sensibilitate si inteligenta, autoarea face o confesiune a detresei sale profunde, denuntand in acelasi timp ipocrizia societatii contemporane care idolatrizeaza maternitatea, uitand cu desavarsire de femeie.

Autoarea vorbeste cititoarelor sale despre necesitatea de a vorbi, de a marturisi despre experientele si trairile mamelor, de la epuizarea fizica pana la cea psihica, pentru a putea pune capat izolarii acestora.

«Aceasta lipsa de odihna ma apasa atat de tare, ca sunt exasperata. Ii urasc pentru ca nu ma lasa niciodata sa ma odihnesc. In consecinta, cand ma duc sa ma ocup de cel care plange, nu reusesc sa o fac cu tandrete. Ma controlez sa nu-l fac «sa plateasca». Ma multumesc sa execut gesturile corecte de ingrijire a copilului, dar nu ma joc si nu zambesc decat foarte putin. Am chef mai degraba sa-i spun cat de greu imi este sa ma ridic de pe canapea, cand nu visez decat sa dorm un pic. As vrea sa-i explic ca ar trebui sa-si menajeze mama, care si-a atins limitele.»

Stefanie vorbeste pentru toate mamele lumii, indiferent de varsta, origine, cultura ... vorbeste despre «burn-out»-ul mamelor, un amestec de oboseala, izolare, lipsa de recunostinta, lipsa de validare. De unde vulnerabilitate emotionala maxima, labilitate emotionala, pierderea controlului, sentimentul de « mama monstru », senzatia ca nu mai exista scapare, chiar gandurile negre.

Marturia lui Stephanie ne ajuta o data in plus sa intelegem faptul ca epuizarea mamelor:

  • Se poate intampla oricui ! ….iar rusinea nefondata, dar reala a mamelor trebuie depasita!
  • Este mai frecventa decat suntem dispusi sa vedem/credem/acceptam
  • Mamele au nevoie sa marturiseasca greutatile prin care trec, pentru a putea primi ajutorul celor din jur!
  • Este necesar ajutorul unui profesionist pentru a putea iesi din criza si a (re)gasi ritmul, locul si statutul de femeie si mama!

Sunt in asentimentul autoarei , care dedica cartea tuturor celor care ar trebui sa stie, sa inteleaga, sa fie acolo ...

«Mamelor
  • Ca sa stie ca prietenele lor nu le este bine
  • Ca sa se simta mai putin singure
  • Ca sa poata anticipa si sa se poata proteja
  • Ca sa reactioneze
  • Ca sa iasa din criza
Tatilor
  • ca sa inteleaga
  • ca sa-si auda sotiile
  • Ca sa nu fuga
  • Ca sa se implice
Bunicelor
  • ca sa inteleaga ca fiicele lor nu beneficiaza de conditii mai bune decat ele
  • ca sa inteleaga izolarea in care se gasesc
  • Ca sa inteleaga ca au un rol important
  • Ca sa mai materneze din cand in cand
Bunicilor, etc.»


Taguri: depresie postnatala, epuizare psihica, rusine, vinovatie, insomnie, furie, identitate, suferinta psihica, izolare, tristete



Mama epuizata

 

"Incet, incet, imi piere tot cheful: sa vorbesc, sa ma misc, sa ma ocup de sotul meu, de copiii mei, de casa mea….Cel mai greu imi este sa incep ziua. Ma trezesc deja inghitita de angoasa. Nu mai am forta de a merge mai departe. Nu mai vreau aceste constrangeri orare, acest zgomot, aceste confruntari, aceste gesturi repetate de sute de ori. Nu mai vreau nici sa-mi vad copiii. Nu mai vreau sa dau nimic: nici timp, nici cuvinte. Vreau sa fiu singura, in liniste… »

Marturia sincera, curajoasa, onesta a unei mame (Stephanie Allenou), si a parcursului ei de la fericire la epuizare. O mama care ne poveste despre izolarea sa, despre sentimentele sale de inadecvare, de rusine, de culpabilitate, despre dubiile ei, intrebarile si temerile sale, despre momentele de pierdere a controlului, despre violenta resimtita in contactul zilnic cu copiii sai, despre viata sa cotidiana, devenita insuportabila. O mama care dorea sa faca totul pentru copiii sai, sa raspunda mereu cat mai repede nevoilor acestora, uitandu-se pe sine pana la abandon, pana la pierderea identitatii de sine.

Cu sensibilitate si inteligenta, autoarea face o confesiune a detresei sale profunde, denuntand in acelasi timp ipocrizia societatii contemporane care idolatrizeaza maternitatea, uitand cu desavarsire de femeie.

Autoarea vorbeste cititoarelor sale despre necesitatea de a vorbi, de a marturisi despre experientele si trairile mamelor, de la epuizarea fizica pana la cea psihica, pentru a putea pune capat izolarii acestora.

«Aceasta lipsa de odihna ma apasa atat de tare, ca sunt exasperata. Ii urasc pentru ca nu ma lasa niciodata sa ma odihnesc. In consecinta, cand ma duc sa ma ocup de cel care plange, nu reusesc sa o fac cu tandrete. Ma controlez sa nu-l fac «sa plateasca». Ma multumesc sa execut gesturile corecte de ingrijire a copilului, dar nu ma joc si nu zambesc decat foarte putin. Am chef mai degraba sa-i spun cat de greu imi este sa ma ridic de pe canapea, cand nu visez decat sa dorm un pic. As vrea sa-i explic ca ar trebui sa-si menajeze mama, care si-a atins limitele.»

Stefanie vorbeste pentru toate mamele lumii, indiferent de varsta, origine, cultura ... vorbeste despre «burn-out»-ul mamelor, un amestec de oboseala, izolare, lipsa de recunostinta, lipsa de validare. De unde vulnerabilitate emotionala maxima, labilitate emotionala, pierderea controlului, sentimentul de « mama monstru », senzatia ca nu mai exista scapare, chiar gandurile negre.

Marturia lui Stephanie ne ajuta o data in plus sa intelegem faptul ca epuizarea mamelor:

  • Se poate intampla oricui ! ….iar rusinea nefondata, dar reala a mamelor trebuie depasita!
  • Este mai frecventa decat suntem dispusi sa vedem/credem/acceptam
  • Mamele au nevoie sa marturiseasca greutatile prin care trec, pentru a putea primi ajutorul celor din jur!
  • Este necesar ajutorul unui profesionist pentru a putea iesi din criza si a (re)gasi ritmul, locul si statutul de femeie si mama!

Sunt in asentimentul autoarei , care dedica cartea tuturor celor care ar trebui sa stie, sa inteleaga, sa fie acolo ...

«Mamelor
  • Ca sa stie ca prietenele lor nu le este bine
  • Ca sa se simta mai putin singure
  • Ca sa poata anticipa si sa se poata proteja
  • Ca sa reactioneze
  • Ca sa iasa din criza
Tatilor
  • ca sa inteleaga
  • ca sa-si auda sotiile
  • Ca sa nu fuga
  • Ca sa se implice
Bunicelor
  • ca sa inteleaga ca fiicele lor nu beneficiaza de conditii mai bune decat ele
  • ca sa inteleaga izolarea in care se gasesc
  • Ca sa inteleaga ca au un rol important
  • Ca sa mai materneze din cand in cand
Bunicilor, etc.»


Taguri: depresie postnatala, epuizare psihica, rusine, vinovatie, insomnie, furie, identitate, suferinta psihica, izolare, tristete





Pot fi ajutat(a)! Vreau o programare acum!

Va rog descrieti pe scurt situatia dvs. completand acest formular. Voi raspunde in cel mai scurt timp posibil (de obicei in maxim 24 de ore).

1
Se poate intampla oricui ! ….iar rusinea nefondata, dar reala ...
2
Este mai frecventa decat suntem dispusi sa vedem / credem ...
3
Mamele au nevoie sa marturiseasca greutatile prin care ...
4
Este necesar ajutorul unui profesionist pentru a putea iesi ...



Pot fi ajutat(a)! Vreau o programare acum!

Va rog descrieti pe scurt situatia dvs. completand acest formular. Voi raspunde in cel mai scurt timp posibil (de obicei in maxim 24 de ore).

1
Se poate intampla oricui ! ….iar rusinea nefondata, dar reala ...

2
Este mai frecventa decat suntem dispusi sa vedem / credem ...

3
Mamele au nevoie sa marturiseasca greutatile prin care ...

4
Este necesar ajutorul unui profesionist pentru a putea iesi ...

 
Empatia, toleranta, caldura, autenticitatea, respectul, responsabilitatea   fata de pacientii mei sunt valorile care definesc practica mea.
 
 
Copyright dr. Mihaela Dumitru. Toate drepturile rezervate.
designed by Simona Chifor Negru
 
 
sus