Articole

 

Cat de eficienta este psihoterapia?

 

"The brain is wider than the sky"… spunea Emily Dickinson, cu mult inainte ca neurostiinta sa descopere faptul ca sistemul nostru nervos are capacitatea de a forma trilioane de conexiuni sinaptice. Emily vorbea in urma cu doua secole despre puterea imaginatiei umane si despre capacitatea extraordinara a creierului nostru de a-si mari potentialul doar prin intermediul gandurilor proprii.

Epoca moderna a tehnologiei, in care cercetarile stiintifice au devenit din ce in ce mai complexe si mai sofisticate, a adus cu sine o intelegere mai buna a functionarii creierului uman, mai precis a modului in care psihoterapia influenteaza functionarea creierului. In acest sens datele aduse de cercetarile din neurobiologie ale ultimului deceniu, vin sa confirme ipotezele sustinute de Freud si sa-i implineasca acestuia visul de o viata, si anume acela de a inscrie psihanaliza in randul stiintelor exacte.

Ii datoram neuropsihiatrului si psihanalistului Eric Kandel, laureat al premiului Nobel pentru medicina, intelegerea functionarii creierului, mai precis a modului in care conexiunile sinaptice pot fi alterate si intarite prin reglarea expresiei genetice conectate cu invatarea din mediul extern.

Eric Kandel este cel care a postulat faptul ca psihoterapia – privita ca proces de invatare - poate duce la modificari ale expresiei genetice (deoarece functia de transcriptie a genei este influentata de factorii de mediu), prin urmare, poate determina cresterea numarului de conexiuni sinaptice cerebrale. Astfel, reinvatarea procedurala in psihoterapie, influenteaza structura si functia creierului prin alterarea plasticitatii sinaptice si a expresiei genetice.


Neuroplasticitatea si memoria

Dezvoltarea si diferentierea creierului sunt determinate atat genetic, cat si de influenta mediului; formarea creierului nu se opreste in copilarie, ci exista o modificare continua de-a lungul vietii a retelelor corticale neuronale, in functie de experienta individuala. Neuroplasticitatea creierului este necesara pentru orice schimbare de durata : afectiva, emotionala, comportamentala- ceea ce este si scopul psihoterapiei. Prin urmare pentru a produce efecte de durata, psihoterapia ar trebui sa restructureze retelele neuronale, in special in sistemul subcortical limbic, care este responsabil de dispozitie si motivatie inconstienta. « Insight-ul » atinge doar structurile corticohipocampale, ce corespund memoriei constiente, dar care au efecte limitate pe sistemul motivational.

Din ce in ce mai multe studii compara prin PET (tomografie cu emisie de pozitroni) rezultatele la nivel cerebral ale psihoterapiei cu cele ale tratamentului farmacologic, si din ce in ce mai multe demonstreaza activarea similara a acelorasi arii cerebrale, astfel : la pacientii ce prezinta tulburare obsesiv-compusiva- reducerea similara a supraactivarii nucleului caudat (Baxter si colab), la pacientii cu tulburare depresiva, - scaderea activitatii in cortexul prefrontal (Brody).

Sistemul neuronilor oglinda reprezinta una dintre cele mai importante descoperiri in neurostiinte ale ultimei decade, este un sistem neuronal ce descarca atat in timpul executarii unei actiuni cat si in timpul observarii unei actiuni specifice. Aceasta proprietate a lor, permite oamenilor sa inteleaga intentiile celorlalti prin observarea actiunilor acestora, jucand astfel un rol important in invatarea prin imitatie si in empatie. Acelasi sistem neuronal este cel care ne permite sa percepem starile emotionale ale celuilalt, fiind astfel implicat in procesul de empatie. Recent, au fost descoperiti in cortexul cingulat «neuronii durerii», neuroni care sunt activati de durerea observata la celalalt. Acesti neuroni extraordinari ne leaga atat de actiunile celorlalti, cat si de sentimentele lor. Acest sistem poate reprezenta modalitatea de translatare si de interpretare a modului in care relationam cu lumea, a modului in care putem intelege - empatic - ceea ce traieste, simte, un altul, celalalt din fata noastra.

Creierul uman este un organ social, dezvoltat si modelat in interactiunile cu ceilalti. Neuronii sistemului limbic – aria invatarii emotionale, care reprezinta baza sentimentului subiectiv de sine personal si social – nu sunt complet conectati la nastere. Acestia sunt programati genetic sa formeze conexiuni sinaptice prin intermediul experientelor de relationare subiectiva cu cei mai apropiati noua. Astfel mama, prin ingrijirile adecvate ce le ofera bebelusului, prin disponibilitatea sa emotionala, si interactiunile pline de iubire cu bebelusul, stimuleaza neurogeneza in aceste regiuni ale creierului.

In concluzie, psihoterapia poate:
  • Modifica expresia genetica
  • Creste neurogeneza
  • Creste plasticitatea sinaptica, prin cresterea numarului de sinapse neuronale
  • Creste secretia de oxitocina (doar la amintirea modului pozitiv, neconditionat in care suntem priviti in terapie), avand ca rezultat calmarea centrului fricii si dobandirea unei stari de siguranta).

Putem spune astfel ca intr-un mediu suficient de bun, in care gasim empatie, compasiune, legaturi autentice si sensuri, semnificatii experientelor noastre de viata, nu numai ca ne simtim mai bine, dar intregul nostru echipament genetic vine sa ne sustina, prin modificarea expresiei genetice, a neuroplasticitatii si a altor sisteme hormonale, avand ca rezultat prevenirea imbolnavirilor si pastrarea unei stari de sanatate fizica si psihica mai buna.





Taguri: expresie genetica, neurogeneza, plasticitate neuronala, oxitocina, siguranta, empatie, compasiune, relatii autentice



Cat de eficienta este psihoterapia?

"The brain is wider than the sky"… spunea Emily Dickinson, cu mult inainte ca neurostiinta sa descopere faptul ca sistemul nostru nervos are capacitatea de a forma trilioane de conexiuni sinaptice. Emily vorbea in urma cu doua secole despre puterea imaginatiei umane si despre capacitatea extraordinara a creierului nostru de a-si mari potentialul doar prin intermediul gandurilor proprii.

Epoca moderna a tehnologiei, in care cercetarile stiintifice au devenit din ce in ce mai complexe si mai sofisticate, a adus cu sine o intelegere mai buna a functionarii creierului uman, mai precis a modului in care psihoterapia influenteaza functionarea creierului. In acest sens datele aduse de cercetarile din neurobiologie ale ultimului deceniu, vin sa confirme ipotezele sustinute de Freud si sa-i implineasca acestuia visul de o viata, si anume acela de a inscrie psihanaliza in randul stiintelor exacte.

Ii datoram neuropsihiatrului si psihanalistului Eric Kandel, laureat al premiului Nobel pentru medicina, intelegerea functionarii creierului, mai precis a modului in care conexiunile sinaptice pot fi alterate si intarite prin reglarea expresiei genetice conectate cu invatarea din mediul extern.

Eric Kandel este cel care a postulat faptul ca psihoterapia – privita ca proces de invatare - poate duce la modificari ale expresiei genetice (deoarece functia de transcriptie a genei este influentata de factorii de mediu), prin urmare, poate determina cresterea numarului de conexiuni sinaptice cerebrale. Astfel, reinvatarea procedurala in psihoterapie, influenteaza structura si functia creierului prin alterarea plasticitatii sinaptice si a expresiei genetice.


Neuroplasticitatea si memoria

Dezvoltarea si diferentierea creierului sunt determinate atat genetic, cat si de influenta mediului; formarea creierului nu se opreste in copilarie, ci exista o modificare continua de-a lungul vietii a retelelor corticale neuronale, in functie de experienta individuala. Neuroplasticitatea creierului este necesara pentru orice schimbare de durata : afectiva, emotionala, comportamentala- ceea ce este si scopul psihoterapiei. Prin urmare pentru a produce efecte de durata, psihoterapia ar trebui sa restructureze retelele neuronale, in special in sistemul subcortical limbic, care este responsabil de dispozitie si motivatie inconstienta. « Insight-ul » atinge doar structurile corticohipocampale, ce corespund memoriei constiente, dar care au efecte limitate pe sistemul motivational.

Din ce in ce mai multe studii compara prin PET (tomografie cu emisie de pozitroni) rezultatele la nivel cerebral ale psihoterapiei cu cele ale tratamentului farmacologic, si din ce in ce mai multe demonstreaza activarea similara a acelorasi arii cerebrale, astfel : la pacientii ce prezinta tulburare obsesiv-compusiva- reducerea similara a supraactivarii nucleului caudat (Baxter si colab), la pacientii cu tulburare depresiva, - scaderea activitatii in cortexul prefrontal (Brody).

Sistemul neuronilor oglinda reprezinta una dintre cele mai importante descoperiri in neurostiinte ale ultimei decade, este un sistem neuronal ce descarca atat in timpul executarii unei actiuni cat si in timpul observarii unei actiuni specifice. Aceasta proprietate a lor, permite oamenilor sa inteleaga intentiile celorlalti prin observarea actiunilor acestora, jucand astfel un rol important in invatarea prin imitatie si in empatie. Acelasi sistem neuronal este cel care ne permite sa percepem starile emotionale ale celuilalt, fiind astfel implicat in procesul de empatie. Recent, au fost descoperiti in cortexul cingulat «neuronii durerii», neuroni care sunt activati de durerea observata la celalalt. Acesti neuroni extraordinari ne leaga atat de actiunile celorlalti, cat si de sentimentele lor. Acest sistem poate reprezenta modalitatea de translatare si de interpretare a modului in care relationam cu lumea, a modului in care putem intelege - empatic - ceea ce traieste, simte, un altul, celalalt din fata noastra.

Creierul uman este un organ social, dezvoltat si modelat in interactiunile cu ceilalti. Neuronii sistemului limbic – aria invatarii emotionale, care reprezinta baza sentimentului subiectiv de sine personal si social – nu sunt complet conectati la nastere. Acestia sunt programati genetic sa formeze conexiuni sinaptice prin intermediul experientelor de relationare subiectiva cu cei mai apropiati noua. Astfel mama, prin ingrijirile adecvate ce le ofera bebelusului, prin disponibilitatea sa emotionala, si interactiunile pline de iubire cu bebelusul, stimuleaza neurogeneza in aceste regiuni ale creierului.

In concluzie, psihoterapia poate:
  • Modifica expresia genetica
  • Creste neurogeneza
  • Creste plasticitatea sinaptica, prin cresterea numarului de sinapse neuronale
  • Creste secretia de oxitocina (doar la amintirea modului pozitiv, neconditionat in care suntem priviti in terapie), avand ca rezultat calmarea centrului fricii si dobandirea unei stari de siguranta).

Putem spune astfel ca intr-un mediu suficient de bun, in care gasim empatie, compasiune, legaturi autentice si sensuri, semnificatii experientelor noastre de viata, nu numai ca ne simtim mai bine, dar intregul nostru echipament genetic vine sa ne sustina, prin modificarea expresiei genetice, a neuroplasticitatii si a altor sisteme hormonale, avand ca rezultat prevenirea imbolnavirilor si pastrarea unei stari de sanatate fizica si psihica mai buna.





Taguri: expresie genetica, neurogeneza, plasticitate neuronala, oxitocina, siguranta, empatie, compasiune, relatii autentice





Pot fi ajutat(a)! Vreau o programare acum!

Va rog descrieti pe scurt situatia dvs. completand acest formular. Voi raspunde in cel mai scurt timp posibil (de obicei in maxim 24 de ore).

1
Poate duce la modificari ale expresiei genetice ...
2
Poate determina cresterea numarului de conexiuni ...
3
Sistemul neuronilor oglinda reprezinta una dintre cele mai ...



Pot fi ajutat(a)! Vreau o programare acum!

Va rog descrieti pe scurt situatia dvs. completand acest formular. Voi raspunde in cel mai scurt timp posibil (de obicei in maxim 24 de ore).

1
Poate duce la modificari ale expresiei genetice ...

2
Poate determina cresterea numarului de conexiuni ...

3
Sistemul neuronilor oglinda reprezinta una dintre cele mai ...

 
Empatia, toleranta, caldura, autenticitatea, respectul, responsabilitatea   fata de pacientii mei sunt valorile care definesc practica mea.
 
 
Copyright dr. Mihaela Dumitru. Toate drepturile rezervate.
designed by Simona Chifor Negru
 
 
sus